Știri

Un ghid util pentru întârirea negocierilor colective și încheierea contractelor colective de muncă/acordurilor colective specifice Administrației publice

Un ghid util pentru întârirea negocierilor colective și încheierea contractelor colective de muncă/acordurilor colective specifice Administrației publice

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) implementează, în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, proiectul intitulat „PRO DIALOG SOCIAL”, cod SMIS 308683, în baza Contractului de finanțare nr. 308683. Proiectul este implementat în parteneriat cu Sindicatul din Administrație Maramureș și are ca scop principal modernizarea dialogului social în sectorul administrației publice, prin consolidarea capacității organizațiilor sindicale și dezvoltarea unui cadru eficient pentru negocierea colectivă.
Unul dintre obiectivele specifice majore ale acestui proiect vizează dezvoltarea sustenabilă a organizațiilor sindicale, atât din perspectiva creșterii capacității instituționale, cât și a calității implicării acestora ca parteneri sociali activi în procesele de negociere colectivă. Aceasta presupune îmbunătățirea participării sindicatelor în încheierea contractelor și acordurilor colective de muncă, în cadrul unui dialog social modern, transparent și echitabil. Totodată, proiectul urmărește digitalizarea activităților sindicale, ca mijloc de eficientizare a comunicării interne și externe, dar și pentru adaptarea la cerințele actuale ale pieței muncii și ale societății digitale.

Un element central în atingerea acestui obiectiv îl constituie elaborarea unui ghid specializat care oferă suport practic și teoretic în pregătirea, planificarea și desfășurarea negocierilor colective, precum și în încheierea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective specifice sectorului de activitate „Administrație publică”. Această activitate este parte integrantă a activității A.2 – „Dezvoltare pachete integrate de servicii dedicate modernizării dialogului social sectorial”, care are ca finalitate sprijinirea sindicatelor în demersurile lor de reprezentare eficientă a intereselor membrilor.

Ghidul elaborat în cadrul proiectului este un instrument complex, structurat și documentat, care pune la dispoziția membrilor de sindicat o serie de informații esențiale și utile, printre care se numără:

  • Cadrul legislativ aplicabil domeniului, prezentat cu adnotări și interpretări utile pentru înțelegerea profundă a normelor legale în vigoare;
  • Negocierea colectivă – definită ca instituție fundamentală a dreptului muncii și pilon central al dialogului social, prezentată din perspectiva: definiției, scopului, obiectivelor, avantajelor, dar și a analizei SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări), a lacunelor legislative și a obstacolelor care pot apărea în procesul de negociere colectivă în sectorul public;
  • Etapele demarării procesului de negociere colectivă, inclusiv identificarea părților îndreptățite să participe, criteriile de reprezentativitate, inițiativa negocierii și cadrul legal al primei ședințe. Sunt incluse și liste de verificare pentru documentele necesare în vederea respectării cerințelor legale;
  • Tehnici și metode de negociere, dar și metode alternative de mediere și gestionare a conflictelor de muncă, inclusiv soluții pentru deblocarea impasurilor care pot apărea pe parcursul negocierilor;
  • Finalizarea negocierii colective – incluzând calendarul negocierilor, posibilele rezultate (consens sau neînțelegere), organizarea ultimei ședințe, reglementările privind instituțiile abilitate pentru depunerea și înregistrarea contractelor colective, precum și consecințele juridice și sancțiunile asociate nerespectării procedurilor legale.

În plus, ghidul oferă o serie de instrumente de lucru practice, elaborate și adaptate cadrului legislativ în vigoare, utile pentru facilitarea procesului de negociere. Printre acestea se numără:

  • Model-cadru de contract colectiv de muncă pentru nivelul de unitate în sectorul „Administrației publice”;
  • Model-cadru de acord colectiv, adaptat particularităților unităților administrative;
  • Modele de adrese pentru notificarea inițiativei de demarare a negocierii colective și pentru răspunsul la invitațiile de negociere;
  • Model de împuternicire a reprezentanților sindicali mandatați să participe la negocieri și să semneze documentele finale;
  • Modele de procese-verbale pentru prima și ultima ședință de negociere, utile în documentarea și formalizarea etapelor parcurse.

Prin acest demers, FNSA contribuie activ la profesionalizarea structurilor sindicale, oferindu-le un cadru coerent și profesionist pentru desfășurarea activităților specifice, dar și sprijin concret în gestionarea dialogului social. Proiectul „PRO DIALOG SOCIAL” reprezintă un pas semnificativ în direcția modernizării relațiilor de muncă din administrația publică, consolidând, în același timp, rolul sindicatelor ca actori relevanți în definirea politicilor de resurse umane și în promovarea drepturilor angajaților.

Contact

B-dul Eroilor, Nr. 16,
Cluj-Napoca

Telefon: 0264 598 333

E-mail: contact@fnsa.eu