Știri

Reforma instituţiilor din administraţia publică ar trebui să înceapă cu Seful Cancelariei Primului-ministru

*Din acest text lipsesc adresarea de politeţe şi respectul cuvenit funcţiei deţinute, ai reusit in timp foarte scurt sa le compromiti.

JURCĂ MIHAI!

Reforma instituţiilor din administraţia publică ar trebui să înceapă cu tine!

PLEACĂ!

*Din acest text lipsesc adresarea de politeţe şi respectul cuvenit funcţiei deţinute, ai reusit in timp foarte scurt sa le compromiti.

Cocoţat în vârful piramidei funcţiilor bugetare, responsabil cu implementarea modernizării aparatului administrativ al Guvernului, răgnind ori de câte ori ai avut ocazia că România are nevoie de o administraţie eficientă, profesionalizată, fără sinecuri, nereuşind să realizezi că tu însuţi eşti o mare sinecură deoarece nu ai participat la niciun concurs pentru ocuparea funcţiei pe care o deţii, dar care a fost investită cu o formă de putere, mânat de frustări generate de faptul că oriunde ai privi în clădirea Guvernului vei observa salariaţi mai bine pregătiţi decât tine, mai capabili şi mai eficienţi,

Precum un adevărat activist al unui partid comunist, ales dintre cei mai puţin pregătiţi cetăţeni   dintr-o colectivitate, pentru a fi responsabil cu implementarea ideologiei de partid şi pedepsirea celor care îndrăznesc să condamne practicile sau metodele nomenclaturii,

Printr-un gest de josnică supunere faţă de autoritatea care te-a plantat la conducere, ai reuşit să ne convingi pe toţi cât de ,,pregătit” eşti pentru a ocupa funcţia din prezent, solicitând organizaţiei sindicale din instituţie, afiliată FNSA, nici mai mult şi nici mai puţin decât:

„........vă rugăm să ne comunicaţi persoanele care au participat, din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, la geva spontană organizată în data de 15.09.2025 de aparatului de lucru al Guvernului.”.

Ai totuşi un merit: fără să îţi dai seama, certifici ceea ce FNSA sesizează de multă vreme, şi anume faptul că REFORMA MEA înseamnă de fapt cea mai mare politizare a ,,Administraţiei publice”, încercarea disperată a sinecurilor de a elimina salariaţii incomozi, cei care solicită respectarea legii, cei care îndrăznesc să conteste deciziile abuzive şi să sesizeze neregulile. Să plece cei care au participat la concursuri şi să vină cei ca tine.

Pentru ce ai nevoie de lista nominală cu persoanele care au participat la miting-ul din Piaţa Victoriei din data de 15.09.2025? E prea complicat pentru tine  să îţi explicăm acum care e diferenţa dintre miting autorizat de instituţiile abilitate şi un protest spontan.

Pentru a-ţi duce planul la final, ca să fie mândru partidul de tine, nu doreşti mai bine să îţi dăm numele tuturor participanţilor, din toate instituţiile care au participat şi, după ce ,,îi execuţi” pe toţi vei deveni astfel o adevărată stea, un idol al sinecurilor promovate de partid în funcţii?

Ai reuşit să te faci util partidului anunțând, en fanfare, desființarea structurii din care face parte liderul Sindicatului din Aparatul de Lucru al Guvernului. Observăm că nu e suficient; vrei să continui ,,reforma” administraţiei publice, încercând să identifici, nominal, salariaţii care protestează. Ce bine va funcţiona aceasta în viitor, când singurul criteriu din REFORMA MEA este reprezentat de către acest aspect: pleacă profesioniştii şi vin ai noştri! Europa va fi mândră de voi, de toţi!

PLEACĂ!

*De sinecuri vă mai ocupați dle Bolojan? Dar de cele de lângă dumneavoastră?

Contact

B-dul Eroilor, Nr. 16,
Cluj-Napoca

Telefon: 0264 598 333

E-mail: contact@fnsa.eu