Știri

COMUNICAT de PRESA

România intră în blocaj administrativ!

Guvernul taie din cel mai subdimensionat sistem și amputează definitiv capacitatea administrativă a statului!

COMUNICAT DE PRESĂ

  • Federația Națională a Sindicatelor din Administrație: Guvernul taie din cel mai subdimensionat sistem și amputează definitiv capacitatea administrativă a statului!
  • FNSA: România intră în blocaj administrativ
  • FNSA cere Guvernului să retragă urgent proiectul prin care taie din topor din administrația locală, fără să existe o analiză serioasă la bază

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) își exprimă indignarea profundă față de proiectul de act normativ publicat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin care se propune eliminarea a 40.000 de posturi din administrația publică locală, sub pretextul unei așa-zise „eficientizări”.

Deși inflația crește și veniturile lucrătorilor scad, statul alege să taie din oamenii care asigură funcționarea comunităților locale. Este al doilea val de măsuri de austeritate pregătit de Guvernul României, după pachetul care a intrat în vigoare de la 1 august și care a adus creșteri de TVA, împovărând suplimentar populația.

FNSA atrage atenția că, din declarațiile ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, reiese că va exista o reducere cu 34.000 de posturi  a administrației publice locale, la care se adaugă încă 6.000 de posturi de demnitari și consilieri. Dacă 34.000 de posturi reprezintă 20% din totalul concedierilor care vor fi făcute în administrația publică locală, rezultă că, în acest moment, există aproximativ 170.000 de posturi bugetate în administrația locală. Cu alte cuvinte, în cel mai subdimensionat sistem, Guvernul aplică încă o reducere de 20% din personal, după ce anul trecut a tăiat deja 10%. Aceasta nu este reformă, ci o amputare forțată a capacității administrative a statului!

FNSA consideră că acest proiect nu înseamnă eficiență, ci blocaj administrativ. Reducerea masivă a personalului va afecta direct serviciile publice esențiale – de la emiterea documentelor, gestionarea ajutoarelor sociale, colectarea taxelor locale, până la întreținerea infrastructurii.

FNSA avertizează că:

  • Măsura va adânci criza resursei umane din administrația locală, unde oricum multe  posturi sunt vacante.
  • Timpul de soluționare a cererilor cetățenilor se va prelungi semnificativ.
  • Presiunea asupra angajaților rămași va crește, ceea ce va duce inevitabil la scăderea calității serviciilor publice.

,,Nu putem vorbi despre o adminisrație eficientă, când concediem oameni fără o analiză reală a nevoilor fiecărei comunități. Avem un nou proiect prin care vor fi făcute tăieri din pixul ministrului, fără o documentare în spate. Este clar că acest proiect nu ține cont de realitățile din teren iar lucrătorii români din administrația locală devin victime ale politicilor fiscale eșuate!”, a declarat președintele FNSA, Bogdan Șchiop.

          FNSA solicită Guvernului României să retragă de urgență acest proiect și să deschidă un dialog real cu reprezentanții salariaților din administrația locală încât să poată fi găsite cele mai bune soluții atât pentru aceștia, cât și pentru români și pentru bugetul de stat!

P.S. De sinecurile din statul român când vă ocupați, domnule premier Ilie Bolojan?!

          Despre FNSA

          Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a fost înființată în anul 1995. Activitatea sa este orientată exclusiv spre sectorul ,,Administrație publică". În prezent, FNSA are în componenţa sindicate din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora, de pe întreg teritoriul ţării, precum şi din instituţii aparţinând administraţiei centrale – Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Institutul Naţional de Statistică, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Cancelaria Primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, însumând aproximativ 30 mii de membri de sindicat.

Contact

B-dul Eroilor, Nr. 16,
Cluj-Napoca

Telefon: 0264 598 333

E-mail: contact@fnsa.eu