Un pas, foarte important și mai ales OBLIGATORIU DE REALIZAT este CONCILIEREA CONFLICTULUI COLECTIV DE MUNCĂ
Evident, cele mai frecvente întrebări sunt: Unde se realizează concilierea? Cine o realizează? Cum se întâmplă acest lucru?
Haideți să aflăm!
Așadar, am sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă din județul unde ne desfășurăm activitatea că la nivelul angajatorului este declanșat conflictul colectiv de muncă. Ce este obligatoriu că conțină sesizarea formulată?
- Numele angajatorului, sediul și datele de contact;
- Dovada faptului că acest conflict de muncă a fost declanșat datorită unei situații detaliate în materialele anterioare;
- Persoanele desemnate de către organizația sindicală să facă parte din echipa de conciliere a conflictului colectiv de muncă.
Ce va face Inspectoratul Teritorial de Muncă?
- În TREI ZILE LUCRĂTOARE de la înregistrarea sesizării va desemna o persoană care va concilia conflictul colectiv
- Va furniza datele de contact ale acelei persoane atât organizației sindicale cât și angajatorului
- Va convoca părțile la procedura de conciliere ÎN MAXIM 7 ZILE LUCRĂTOARE de la desemnarea persoanei ce va realiza concilierea
Echipele ce vor reprezenta sindicatul și angajatorul la conciliere vor fi alcătuite din 2 până la 5 persoane. FOARTE IMPORTANT DE REȚINUT ESTE FAPTUL CĂ DIN ECHIPA SINDICALĂ POT FACE PARTE REPREZENTANȚI AI FEDERAȚIEI SAU CONFEDERAȚIEI LA CARE SINDICATUL ESTE AFILIAT. Persoanele ce fac parte din echipa sindicală trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu și trebuie să fie salariat al angajatorului unde s-a declanșat conflictul colectiv, ori reprezentant al federație/confederației unde este afiliat sindicatul
Am parcurs toată această procedură și suntem invitați la concilierea conflictului colectiv. Ce se poate întâmpla la acea ședință?
- Persoana desemnată din cadrul ITM verifică împuternicirile delegaților
- Invită sindicatul și angajatorul să se aplece cu responsabilitate asupra problemelor care au dus la declanșarea conflictului colectiv în vederea soluționării acestora și a aplanării conflictului.
- Mersul discuțiilor este consemnat OBLIGATORIU într-un proces verbal ce va fi semnat de către sindicat, angajator și persoana desemnată de către ITM. Vor fi întocmite procese verbale originale astfel încât fiecare entitate participantă la conciliere să primească un exemplar
Dacă, în urma discuțiilor părțile ajung la înțelegere cu privire la revendicările ce au dat naștere conflictului, acesta se consideră încheiat.
Dacă doar o parte din revendicări au fost soluționate prin procedura concilierii, acestea vor fi consemnate în procesul verbal împreună cu cele rămase în divergență (nesoluționate)
Ce se întâmplă în situația în care revendicările sindicatului, sau doar o parte din ele, sunt nesoluționate?
Vom afla în materialele următoare!