Resurse

Activitatea sindicatelor din grupul țintă al proiectului PRO DIALOG SOCIAL - SAPL Dambovita

Sindicatul din Administrația Publică Locală Dâmbovița (SAPL)

Sindicatul din Administrația Publică Locală Dâmbovița (SAPL) este o organizație județeană, înființată în anul 2002

Organizația sindicală este constituită sub forma sectoarelor (grupelor) sindicale și are membri din rândul salariaților (funcționari publici și personal contractual) din unitățile administrativ teritoriale aflate pe raza județului Dâmbovița. Scopul principal ce a stat la baza fondării Sindicatului este acela de a apăra drepturile membrilor săi prevăzute in legislația națională, în pactele, tratatele si convențiile internaționale la care România este parte.

Obiectivele pentru care SAPL militează sunt:

  1. Să asigure prin orice mijloc legal respectarea libertății sindicale și garantarea exercitării dreptului sindical tuturor salariaților.
  2. Să contribuie la structurarea, consolidarea și dezvoltarea atât la nivel național cât și în domeniul propriu de cuprindere a unei mișcări sindicale coerente și eficiente.
  3. Să sprijine prin mijloace specifice toți membri.
  4. Sa intreprinda actiuni pentru impunerea respectarii si promovarii drepturilor socio-profesionale de natura economica si a demnitatii salariatilor, precum si a ameliorarii permanente a conditiilor lor de munca si viata.
  5.  sa constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor sai.

Sindicatul din Administrația Publică Locală Dâmbovița își coordonează acțiunile întreprinse în concordanță cu hotărârile adoptate în forurile de conducere ale FNSA, al cărui membru este, participând activ la toate acțiunile organizate de către federație.

De asemenea, pe plan local, SAPL militează pentru promovarea unui dialog social real cu autoritățile locale și județene, în vederea asigurării unui climat de liniște socială, echitate și profesionalism în desfășurarea activității membrilor pe care îi reprezintă.

În vederea apărării și promovării drepturilor membrilor săi SAPL depune eforturi pentru ca fiecare grupă sindicală componentă să aibă încheiat și înregistrat la ITM Dâmbovița Contract Colectiv de Muncă pentru membrii de sindicat personal contractual și Acord Colectiv de Muncă pentru funcționarii publici.

În sprijinul membrilor săi, conducerea organizației depune eforturi constante pentru ca aceștia să beneficieze de o serie de facilități.

Astfel, sindicatul oferă stimulente cu ocazia sărbătorilor religioase importante din Calendarul Ortodox (Crăciun, Paște) și acordă ajutoare membrilor săi (de deces, pentru boli grave, etc)

Contact

B-dul Eroilor, Nr. 16,
Cluj-Napoca

Telefon: 0264 598 333

E-mail: contact@fnsa.eu